RECEPTARE CRITICA

 

Tudor Vianu – “Arta prozatorilor români”

“ Ion simţea o vocaţiune obscurã ,   înrãdãcinatã pentru pãmânt. Şi era lacom…E o vocaţiune, o portretizare, o idolatrie. O asemenea chemare profundã simte şi Ion  pentru posesiunea pãmântului. Neapãrat, personajul e idealizat, el serveşte    un simbol. Nimic nu face acest ţãran mai rãsãrit, care sã   nu poatã fi explicat prin şiretenie sau  încãpãţânare. E o naturã stãruitoare, premeditativã. Ion are o viaţã animalicã  puternicã, plinã de ecou. Pasiunea lui e o senzualitate. Siguranţa şi  unitatea gestului  cu care  îşi conduce viaţa prin pasiune la posesiunea  pãmântului,  şi la posesiunea femeii are o mãreţie  reprezentativã; e poate sinteza celor douã instincte cardinale, care au asigurat persistenţa rasei.”

  1. Cãlinescu , “ Istoria literaturii române…”

“S-ar zice prin urmare c-avem de-a face cu un ambiţios, cu un Julien Sorel rural, cu un Dinu Paturicã. Noţiunea de ambiţie este însã exageratã, fiindcã ea presupune o constiinţã largã, care sã-şi reprezinte o finalitate […] Ion nu e inteligent şi, prin urmare, nici ambiţios. Dorinţa lui nu e un ideal, ci o lãcomie obscurã, poate mai puternicã decât a altora, însã, în fond, la fel cu a tuturor. Orice ţãran voieşte zestre în pãmânt şi vite, o însurãtoare dezinteresatã fiind o adevaratã înstrãinare de la legile de conservare ale familiei rurale. Toţi flãcãii din sat sunt varietãţi de Ion.”

Paul Georgescu, Prefaţã la romanul “Ion”, ediţia din 1967

 

“Am greşi dacã am face din Ion un arivist, dacã   l-am judeca în afara mobilului acţiunii sale, pãmântul. Prin cãsãtoria sa cu Ana, Ion vrea sã obţinã pãmânt. E vorba de un ideal fundamental, care, în condiţiile respective, reprezenta cu mult mai mult decât înavuţirea. Pãmântul , pentru Ion, însemna şi situaţie socialã, demnitate umanã, posibilitatea de a munci cu folos.”